Fiind așezat lângă Cetățue – rămășițele unui castru roman – precum și pe o parte din vatra unei vechi așezări civile romane indentificată la Carieră, începutul satului îl putem pune fără tăgadă, odată cu înfiriparea primelor așezări civile daco – romane, datorită colonizării după ocuparea Daciei. Primii coloniști s-au stabilit pe lângă cetățile și castrele ocupate de trupe, formând astfel așezări civile romane. Deci și lângă castrul de la Bîrca, de lângă apa Dăsnățuiului, a luat ființă un sat – adică un vicus în limba latină. Aici s-au așezat coloniștii veniți fie singuri, fie cu familiile. Tot în sat trăiau familiile soldaților din castru, meseriașilor micilor negustori, veteranilor lăsați la vatră dupa 25 ani de serviciu și împropietățiți aici cu loturi de pămînt, precum și dacii rămași. Numele comunei Bîrca este atestat documentar la 31 august 1596 cu forma Bîrca, iar in secolul XVII lea apare în documente fie cu numele Bîrca in 1612, 1613, 1614, 1617, fie cu cea de Bârca in 1609. Într-un document din 1642 apar ambele nume Bârca și Bîrca. Fără îndoiala că satul este mult mai vechi decât se invocă prin cea dintâi atestare documentară invocată mai sus (1596). În timpul când se definitivează această monografie, adică în anul 1971, satul are o populație de aproximativ 6.500 suflete cu 1.575 clădiri.

Vatra satului și întinderea moșiei Bîrca Moșenii locuiau în bordeie grupate pe familii, iar locuințele lor erau răspândite prin Braniște (locul unde era satul Dragalina, actualmente o mahala), și prin locurile ocupate acum de vii, adică terenul de la est de vatra actuală, la o depărtare de 1 – 2 km față de Dăsnățui. Vatra satului a migrat spre vest, locuințele erau grupate spre sud cu denumirea de Brătășani și spre nord cu denumirea de Portari, denumiri care se păstrează și astăzi. Vatra comunei Bîrca este situata de-a lungul și pe ambele laturi ale drumului județean Podari – Bistreț, împreună cu noul sat (azi mahala) G-ral Dragalina, sub comanda căruia au luptat o mare parte din sătenii care au fost împroprietățiți pe moșia Bîrca. Vatra satului a fost cu 1,5 km mai spre est decât cea de astăzi pe la poalele dealului cu Măgura Moisa mergând spre nord până la fântâna de sub vii a lui Mitreică. Moșia era sub forma unui dreptunghi cu lungimea de 18 km și lățimea 9 km, orientată spre E – V, despărțită aproximativ pe mijloc de apele râului Dăsnățui care curge de la N la S. Locul de azi al comunei Bârca era în trecut un punct strategic ce avea legătură cu drumul Diului (către Vidin) și cel al Caravanului (pe unde treceau altădată caravanele si bogățiile țării), pe care turcii le cărau la Dunăre, ne arată că se îndeplineau cerințele unor așezări omenești din punct de vedere strategic, economic și spiritual. Prima referire documentară privind hotarele "moșiei Bîrca", este cartea din noiembrie 1613, dată de domnitorul Radu Mihnea în care pe lângă alte probleme sunt amintite și hotarele moșiei, cum rezultă din document: “[...] și hotarele satului să se știe de către Hurezi până la Grindul cu Piatră și până la Măgura Shiteșăi și până la Măgurile Deșăratele și până la Măgura Cărăvanului și merge pe Drumul Diului și până la Calea Goicii la Ulmuleț de către Plosca până la Lacul Capeților, până la Măgurile Gemene și până la Măgura Ciutei."

Un alt document este cartea de alegere și hotărnicie din 12 iunie 1699 dată Mânăstirii Sadova, cumparatoarea moșiei Bîrca, de către 12 boieri hotarnici luați pe răvașe domnești, dar este destul de imprecisă privind hotarele, dar arată și procedeul folosit: “[...] și au tras moșia după obicei, însă din apa Dăsnățuiului în sus iar pe trei locuri." Sunt arătate și "semnele moșiei pe unde s-au pus pietri." reununțându-se la vechile semne (măguri) și adăugându-se altele mai imprecise ca Drumul Urzicii, Calea Mălaiului, Drumul Cârnei, Hotarul Urzicii. În cartea din 18 noiembrie 1700, dată de Constantin Brâncoveanu este confirmată stăpânirea mânăstirii Sadova asupra moșiei Bârca aleasă și hotărâtă de 12 boieri la 12 iunie: "[...] toată moșia ce se chiamă Bîrca ot sud Doljiu, tot hotarul acestei moșii [...]" reprezintă o validare consecventă documentului anterior, nu adduce nimic nou. O altă ocolnică datată cu probabilitate “dupa 1820" deoarece documentul este lipsit de început si de sfârșit, arată că în esență moșia era alcătuită din patru mari fâșii sau moșioare ce se succedau de la nord la sud în ordinea: Bârcuța moșia lui Bălăcioiu (Bălăcescu, Bălăceanu sau Fotescu în trecut), Bârca de Jos (fostă a mânăstirii Sadova si trecută prin schimb lui Astriano) și partea moșnenilor Dobrești (vecină cu Goicea a mânăstirii Jitianu). Unele semne de hotar ale moșiilor Bâruța și Bîrca sunt redate incomplet și imprecis, măsuratoarea făcându-se prin “trăsuri". De fapt era vorba de o înnoire a vechilor semene. O jalbă a moșnenilor Dobrești din 30 iunie 1825 arată faptul că moșia le fusese împresurată la hotărnicia din 1816.

Ca rezultat al acestei ocolnicii din 1816, marea moșie Bîrca din secolul al XVII lea a fost fragmentată în 4 moșii mai mici și anume: partea de către Bârcuța a moștenitorilor Bălăcioiului (433, 3/4 stânjeni masa), partea mânăstirii Sadova (1246 stânjeni ca în 1699), o parte nouă dată moștenitorilor Bălăcioiului dinspre Goicea (427 stânjeni) și partea moșnenilor (50 stânjeni). Cu acest document ultimii moșneni de pe moșia Bîrca devin clăcași. În concluzie, moșnenii cer verficarea tuturor actelor deținute de parțile aflate în litigiu și restabilirea pietrelor și semnelor de hotar strămutate de hotarnic. Nici tentativa moșnenilor din 30 octombrie 1841 nu are sorți de izbândă, în privința rezolvării problemei legate de recâștigarea moșiei, deoarece acest zapis adresat fostului domnitor Alexandru Dimitrie Ghica nu și-a găsit răspunsul deoarece acesta din urmă a vândut moșia de la Bîrca prințului sârb Miloș Obrenovici care stăpânea la acea vreme moșia Poiana Mare prin căsătoria cu o prințesă a familiei Catargiu. In 1861 prințul stăpânea întreaga moșie Bîrca, inclusiv parțile moștenitorilor Bălăcioiului, Brătășanu și Moschu, precum și moșia Bârcuța, la care se adâuga și moșia Negoiu. La jumatatea secolului al XIX lea existau pe moșia Bîrca patru sate distincte la acea vreme și anume : Bîrca, Bârcuța, Goicea Mică si Goicea de Mijloc. Bârca se afla în partea de nord pe moșia Bălăcioiului, iar dincolo nu prea departe se afla satul Goicea Mică. În 1864 Bârcuța se va contopi definitiv cu Bârca devenind Bârca, iar Goicea Mică se va menține ca sat separat de Bîrca, iar Goicea de Mijloc deși se va contopi cu Goicea Mică, reapare atestată documentar sub numele de Goicea Mare.

Sate dispărute

Pe cuprinsul localității Bîrca au existat în trecut și alte sate, care au avut o durata mai lungă sau mai scurtă de timp, unele contopindu-se cu comuna Bîrca, (cazul fostului sat Bârcuța), altele existând in continuare (ex. Goicea Mică), altele printre care Dragalina, se păstrează azi ca denumirea unei mahalale, altul cum ar fi Sinovu va dispărea cu timpul.

1. Bârcuța (Bărcuța, Bercuța)

Atestat documentar pentru prima dată la 21 mai 1571, când domnitorul Alexandru Mircea întăreste lui Ivașco mare logofăt și lui Albu mare clucer satul Bârcuța, așa cum reiese din document : “[...] Dă domnia mea această poruncă a domniei mele cinstiților vlastelini și primilor sfetnici ai domniei mele jupan Ivașco mare logofăt si jupan Albu mare clucer cu fii lor câți Dumnezeu le va da, ca să le fac satul Bârcuța cu tot hotarul și cu tot venitul pentru că acest sat mai sus a fost moștenire a lui Stanciul Bengăi [...]" Deducem ca satul era alcătuit din rumâni (vecini), care munceau pământul. Din document rezulă faptul că avem de-a face cu rivalități politice îintre boierii Golești și Bengești, încă de pe vremea domniei lui Pătrașcu cel Bun (1554-1557). În histovul din 29 mai 1573 dat De Alexandru Mircea voievod se întărește lui Ivașcu, mare logofăt și Albu mare clucer, a treia parte din satul Vlădimirești (Gorj) la schimbul satului Bercuța pe care lau dat lui Dobromir mare ban. Satul trece de la boierii Golești, în posesia fostului mare ban al Craiovei Dobromir. În hrisovul din 25 iulie 1696 Constantin Brâncoveanu întărește mănăstirii Vieroș satele Bârcuța si Urâți din județul Dolj, ceea ce arată că din 1648 și până la data menționată cele două sate se aflau în posesia mănăstirii Vieroș. La 15 ianuarie 1740 Constantin Mavrocordat, întărește stăpânirea Mănăstirii Vieroș asupra moșiilor Bîrcuța și Urâți din județul Dolj. În ocolnica moșiei Bârcuța din 10 iunie 1812 sunt amintite semnele de hotar care au fost precizate și în subcapitolul anterior referitor la delimiatarea moșiei Bîrca, chiar daca erau doua moșii diferite, Bîrca fiind mult mai mare decât Bârcuța, iar in final Bârcuța a fost înglobată în moșia Bîrca.

2. Sinovu ( Esenovu, Isnov, Inov, Inova)

Atestat pentru prima dată în porunca din 24 iulie 1595, în care Mihai Vitezul întărește mănăstirii Vieroș satele Urâții și Bârcuța, este documentul în care aflăm pentru prima oară de existența unui al treilea sat pe moșia Bîrca, aflat pe malul Dăsnățuiului, fără a avea certitudinea în acest sens, fiind mai degrabă vorba de însemne de hotar al moșiei Bârcuța, în partea de sud a acesteia “pe apă în jos până la Isnov." Treptat satul Sinovul își va pierde configurația de moșie și chiar de sat, el va mai fi atestat în cartea de alegere din 24 iunie 1680 precum și în hrisovul din 25 iulie 1696 ca simplu semn de hotar: la Sinov, respectiv [...].până în Inovăi și din Inova până în [...].

3. Goicea Mică

Nu dispunem de documente scrise care să arate în ce condiții a apărut satul Goicea Mică, dar acest lucru nu constituie obiectul studiului de fapt, dar dacă luăm în considerare jalba boierilor Dobrești din 30 iunie 1825 dezvăluie faptul că moșia le fusese împresurata la hotărnicia din 1816. În planul hotărniciei din 1861 Goicea Mică era constituită ca o comună separată cu moșie proprie ca parte a vechii moșii Bârca, fiind sub proprietatea Mănăstirii Jitianu. 

4. Goicea de Mijloc (Goicea Mare)

După apariția satului Goicea Mică se va constitui și satul Goicea de Mijloc, la sud de noul sat, moșnenii Dobrești și Mărculești aflați până atunci cu casele risipite pe moșie s-au adunat alcătuind cu alt sat – Goicea de Mijloc.

5. Dragalina

Acest sat a luat ființă după primul război monidal, în memoria generalului Ioan Dragalina comandantul grupului de armate Cerna erou al războiului 1916 - 1918, sub comanda căruia a luptat mare parte din sătenii din Bîrca. Situat în partea de nord – est a satului Bîrca, pe locul vechii vetre a satului roman, el s-a contopit în cele din urmă cu Bârca, pierzându-și autonomia, devenind o simplă mahala.

6. Bîrca – Țigani

Atestat în anul 1843 cu 161 familii de clăcași sat așezat pe moșia lui Alexandru Dimitrie Ghica arendată de Costache Dima Popovici. Nu se cunosc împrejurarile în care s-a constituit acest sat.

După ultima împărțire administrativă, comuna Bîrca se compune doar dintr-un singur sat, având tot numele Bîrca.