Pentru a iustra cele mai vechi urme de locuire care reflectă existent unei comunități umane pe locul actualei commune, trebuie subliniată poziția geografică prielnică zonei de câmpie fapt ce a permis practicarea agriculturii. Creșterea animalelor, iar dinstanța nu prea marea de râul Dăsnățui a permis practicarea pescuitului, lucru ce dovedește exitența din vechime a unor comunități umane pe aceste meleaguri. Comuna Bîrca a fost atestată documentar la 31 august 1596, prin cartea lui Manta mare ban al Craiovei care întărește mănăstirii Coșuna 2 funii de moșie in Radovanu și printer martori apare ,,și popa Radu de în Bîrca”. Așa cum reiese din document:...”Scris-am jupan Manta mare ban al Craiovei această carte, a mea sfintei mănăstiri Coșuna unde iaste hramul lui Sfântul Nicolae făcătoriul de minuni, ca să-i fac două funii de loc care au cumparat sfânta mănăstire de la Nicola feciorul lui Petca și de la nepotu-său Voinea din Radovan, pentru că au cumpărat sfânta mănăstire această moșie drept 1400 aspri gata. Și au vândut de a sa bunăvoie, și cu știrea megiașilor. Și mărturie anume: Voica și Lupul pârcălab și Stanciul și Popa Radul din Bîrca, pentru că am pus sfintei mănăstiri aceasta ce s-au zis mai sus mărturii”.

Populația și evoluția ei

Numeroase documente scrise păstrate în special prin care moșnenii satului Bîrca și-au vândut moșia în secolul al XVII lea, permit să ne facem o idee destul de clară despre locuitorii din acea epocă. Din cele peste 50 de acte de vânzare (zapise) date la mâna cumpărătorilor, rezultă că aceștia erau răzeși sau megieși (oameni liberi), care moșteniseră pământul din moși – strămoși. Documentele scrise îi mai amintesc și termenul de câneji sau juzi, iar istoria i-a înregistrat ca boieri de la țară, boieri mici sau boiernași. Însăși rangurile pe care le aveau dovedesc acest lucru: agă, armaș, clucer, ceauș, căpitan, cămărășel, iuzbașă, logofăt, păhărnicel, postelnicel, portar, pârcălab, mazil, roșu, spătar, spătărel, stegar, sluger, vameș, vătaf, etc. Printre ei se aflau și numeroși cărturari: preoți, diaconi, călugări, dascăli. Amintim câteva nume de moșneni din sec. Al XVI lea rămase în sat: Caragea, Cârstea, Giurcă, Marcu, Stângă, Bălan, Puiu, Roșu, Rădoaică, Rizan, etc. Este evident faptul că pentru a sublinia evoluția factorului demografic, un rol important îl au izvoarele demografice austriece, dat fiind faptul că în prima jumătate a secolului al XVIII lea Oltenia se afla sub stăpânirea austrică. În acest sens căpitanul Schwantz von Springfels sublinia că:”în majoritatea localităților Olteniei se observă o societate grav deficitară din punct de vedere demografic, atât în perioada războaielor din 1716-1718, ca și în perioada stăpânirii habsburgice”. În realitate scăderea dramatică a populației a fost determinate de mai mulți factori: politica de centralizare, dusă de ocupanții austrieci, conflictul dintre boierimea olteană si cea austriacă, precum și măsura adoptată de turci la începutul anilor 1716-1717 când provincia a fost evacuată și cedată austriecilor, cum însuși Radu Popescu în cronică menționa:”Ţara încă s-au robit şi peste Olt şi dincoace de Olt, însă mai mult de 70-80.000 de suflete . ” Avem indicii cum că după nume urmaşi ai moşnenilor din Bîrca s-ar afla prin sate vecine ca Gheorghiţă şi Bran la Plosca, Răduică şi Roman la Cârna, Albu, Datcu, Stângă la Bistreţ, Drăguşin la Catane, Fiera la Cerăt, Marcu la Goicea. Cercetând numele moşnenilor berceni din hrisoavele şi zapisele păstrate, se poate aprecia că numărul familiilor acestora se poate ridica la câteva zeci.

Evoluţia proprietăţii în epoca medieval ( sec XVII-XVIII)

Din studierea documentelor de arhivă reiese că satul Bârca a fost sat de moşneni (oameni liberi) până în secolul al XVI lea. Deşi nu s+au păstrat multe documente până în secolul al XVI lea, excepţie face cartea din 31 august 1596 în care satul Bîrca este amintit pentru prima dată când un anume “popa Radu de în Bîrca”, care participă în calitate de martor la “întărirea mănăstirii Coşuna a 2 funii de moşie în Radovan”, fapt de excepţie deoarece oamenilor liberi nu le era permis acest lucru. Dupa 1596 satul Bîrca devine sat de rumâni, fapt exprimat de documentul din noiembrie 1613 “i-a rumânit Mihai cu nişte năpăşti de biruri şi le-au fost lepădat numai 10000 aspri”. În 1609 voievodul Radu Șerban spune doar că Bîrca este sat domnesc și îl dăruiește lui Pană vistier împreună cu alte câteva sate. Din aceste documente rezultă că satul Bîrca a fost sat de moșneni până la 1596, devenit sat de rumâni pentru scurtă vreme prin legătura lui Mihai Viteazul, răscumpărându-se mai apoi din rumânie, fapt reliefat de Matei Basarab în documentul din 1642 că- I recunoaște ca moșneni. La începutul secolululi al XVIII lea, satul Bîrca se afla sub stăpânirea mănăstirii Sadova, după cum spune documentul din 12 iunie 1699 : “......toată moșia ce se chiama Bîrca ot sud Doljiu tot horarul acestei moșii, din câmp, din pădure, din apă și cu seliștea satului cu tot venitul de pretutindeni, cât se va afla din hotar până în hotar, precum iaste aleasă și hotărâtă cu 12 boieri....”. Secolul al XVIII lea este mai sărac în documente datorită războaielor ruso-austro-tuce și a ocupațiilor militare ce au rezultat din acestea. Ca urmare a ocupației străine au avut loc rechiziții, mobilizări, etc, care au avut urmări asupra desfășurării normale a vieții. Începând cu anul 1742, apare ân lumina documentară din nou satul Bîrca și mai precis într-un document din 27 aprilie 1742, când domnitorul Mihail Racoviță acordă drept milă mănăstirii Sadova:”…tot vânăriciul domnesc din vale ce vor fi pe moșia sfintei mănăstiri, ce se cheamă Bîrca ot sud Dolj atât din viile ca vor fi lucrate și sunt părăginite cât și din cele ce se vor face pajiște de acum înainte…”. Din acest document rezultă că și la acestă data stăpâna moșiei Bârca era tot Mănăstirea Sadova, iar moșia Bârca era în continuare aservită mănăstirii respective. Prin actul din 30 septembrie 1760, dat de Scarlat Ghica voievod, autoriza Mănăstirea Sadova să ia vinăriciul de la satele Sadova, Ghilani și Bîrca "după obicei". Cu acest document se încheie stăpânirea Mănăstirii Sadova asupra moșiei Bîrca.

Evoluția populației în epoca modernă

Analizând catagrafiile din prima jumătate a secolului al XIX lea, observăm conturarea unei imagini clare și complete a locuitorilor din satele Bîrca, Bârcuța, Goicea Mică și Goicea de Mijloc. Catagrafiile (un fel de recensăminte fiscale), redau indentitatea locuitorilor după formula: numele, sinul (fiul) și porecla (adică numele de botez) numele tatălui și ca o completare porecla ex. Radu Negrilă sin Pătru Stoica, Toma sin Gavrilă Burlan, Popa Ștefan sin Popa Dumitru etc. Starea civilă înființată în 1832 prin prevederile Regulamentului Organic și preluată de primărie odată cu înființarea comunelor din 1864, a înlocuit porecla cu numele de familie. Spre deosebire de catagrafiile din 1808 și 1823, cele din 1831 respectiv 1838 au adăugat pe lângă nume și neamul lor (naționalitatea) ex. Stanca lui Matei, Mitu bărbat român, Rada a lui Pătru Tăerel bărbat român – catagrafie din 1831, sau în cea din 1838 Marin sin Mihăiță rumân, Ștefan popa Dumitru rumân, Zamfir sin Antonie rumân, ceea ce explică starea socială – rumân. Prin aceasta se face dovada că locuitorii celor patru sate erau în exclusivitate români cu excepția proprietarilor moșiei care împreună cu arendașii care erau de obicei greci neavând domiciliul în sat, ei locuiau la Craiova. În prima jumătate al secolului al XIX lea a avut loc contopirea satelor Bârca și Bârcuța într-un singur sat Bîrca. Referitor la populația satului Bîrca în prima jumătate a sec. al XVIII lea existau 25 familii, era moșie fiscală și aparținea lui Radu Golescu. De remarcat este că în 1835 situația se prezenta astfel: Bîrca avea 170 de familii, iar Bârcuța 45 familii. În obșteasca catagrafie a Plășii Câmpului di n 1838, satul Bîrca număra 244 locuitori față de Bârcuța care avea 215 locuitori. Treptat se înregistrează un regres al populației, fapt exprimat de statistica anului 1843 când satul număra 209 familii de clăcași, fiind așezat pe moșia fostului domn Alexandru Dimitrie Ghica, arendată de Costache Dima Popovici (moșia era lucrată pe baza unei învoieli agricole). După adoptarea reformei agrare din 1864, populația este într-o continuă creștere, așa cum arată statisticile anilor 1892, când comuna avea 2503 locuitori, iar în 1899 comuna avea 3091 locuitori cu 777 familii.

Evoluția populației în epoca contemporană sec XX

În decurs de un secol până la împropietărirea țăranilor de dupa primul război mondial (1920), a avut loc o oarecare uniformizare a locuitorilor celor trei sate Bîrca, Bârcuța și Goicea Mică, prin mutarea unor locuitori în Bîrca cea mare devenită comună, în 1864 și în același timp un important centru comercial, cultural si judecătoresc, fiind și reședință de plasă. Odată cu înființarea satului Dragalina, dupa primul război mondial, în componența lui au intrat și numeroși locuitori din Bîrca (500), și Goicea Mică (250). Statistic vorbind în 1941 comuna Bîrca număra 5315 locuitori, dintre care 2754 bărbați, iar in februarie 1956 Bîrca inclusiv Dragalina avea în total 5872 locuitori (2790 bârbați și 3082 femei), iar Dragalina, singură avea la acea dată 960 locuitori (472 bărbați și 488 femei), iar în 1977 populația comunei era de 5636 locuitori. 

Ocupațiile locuitorilor și vechimea acestora

Poziția geografică la care se adaugă și tezaurele monetare descoperite pe cuprinsul comunei ilustrează practicarea agriculturii, creșterii animalelor din cele mai vechi timpuri. Astfel în diferite puncte de pe cuprinsul comunei cum ar fi Vâltoare, Gemeni, la Carieră, pe malul Dăsnațuiului, sau descoperit următoarele obiecte: partea de jos a unei râșnițe de piatră, bârne șlefuite, un ciocan de piatră cu un țăruș bine șlefuit, toporaș de aramă și o dornă la care se adaugă și cele patru tezaure monetare. Deși nu poate fi stabilită o datare exactă, deoarece majoritatea obiectelor descoperite au fost duse la Muzeul de Istorie din Drobeta Turnu Severin, nefiind posibilă cercetarea lor ne putem face însă o imagine generala asupra ocupațiilor specifice locuitorilor din șesul Olteniei. Aceste descoperiri evidențiază faptul că încă din cele mai vechi timpuri și mai apoi ca urmare a evoluției societății umane pe aceste meleaguri și a diversificării mijloacelor de producție, existența râșniței dovedește practicarea agriculturii în mod primitiv și zdrobirea boabelor cu ajutorul unei râșnițe de piatră, apoi ciocanul de piatră cu orificiul pentru înmănușarea unei cozi de lemn devedește întrebuințarea lui la diferite munci, apoi descoperirea dornei era folosită pentru obținerea unui orificiu necesar înmănușării unei cozi la un topor, ciocan, etc., apoi descoperirea toporului de aramă era întrebuințat la diferite activități legate de tăiatul lemnelor, sau de apărare contra animalelor sau altor dușmani, apoi descoperirea unor cești erau folosite pentru uzul intern, exprimă ocupații primitive în forma lor primră. La începutul evului mediu și în continuare agricultura și creșterea animalelor au fost în prim planul preocupărilor locuitorilor berceni. Transportul cerealelor se făcea în șir de care, ce popseau în drum la Fântâna Domnească, lângă Măgura Caravanului de la Crucea de Piatră peste Drmul Mălaiului. În secolul al XVII lea încetează migrația popoarelor, iar locuitorii satului posedă o moșie moșnească și devin oameni liberi la fel ca celelalte categorii sociale. Începând cu anul 1617 moșnenii încep să vândă părți din moșie, până când au vândut aproape toată întinderea moșiei. Alături de agricultură și creșterea animalelor un rol important l-a avut și industria morăritului, deoarece cultura grâului și porumbului ocupau un rol important însuși comuna Bîrca se afla într-o zonă de câmpie. Încă din epoca romană se măcina la morile mișcate cu mâna sau trase de un animal. Dat fiind faptul că apele Dăsnățuiului curgeau pe lângă sat, aceste mori primitive au fost înlocuite cu morile mișcate de forța apei. De-a lungul malurilor râului s-au observat mult timp locurile unde au existat asemena mori. În ceea ce priveste meșteșugurile, această îndeletnicie este tradițională păstrându-se din epoca daco-romană.